Traseul expeditiei HELLO SIBERIA

Traseul expeditiei HELLO SIBERIA

sâmbătă, 9 octombrie 2010

K 90 - Pseudo-sfarsit /Arestarea de la Moscova

Asteptarea a devenit insuportabila. Suntem de 12 ore in Aeroportul International Sheremetievo din Moscova si cu tot cu zborul de la Vladivostok, n-am mai dormit de 34 de ore. O zi si jumatate fara un minut de somn, din cauza ca schimbarea de fus orar si stresul acumulat mi-au dereglat complet organismul. Abia astept sa ma imbarc in zborul spre Budapesta, de unde in cateva ore vom ajunge acasa. Macar daca mi-as fi luat ceva de citit poate ar fi fost mai usor, as fi avut ceva sa-mi umple timpul. Ma duc din nou sa fumez, desi nu asta am nevoie, la cat de uscata mi-e gura.

Fumez fara chef, socotind ca activitatea asta mai face sa treaca aproximativ zece minute. Pornesc inapoi catre bagaje. Undeva in stanga este un barulet cu scaune inalte, unde vad ca se fumeaza. Ar fi fot mai comod sa stau aici, dar nu l-am observat. Ma hotarasc sa-mi iau o cafea, cu vaga speranta ca daca nu pot sa adorm, macar sa scap de amorteala cleioasa din mine. Cer un espresso si ma asez la singura masa libera. Atmosfera este dintr-o data vesela, din cauza luminilor si a clientilor care discuta la celelate mese. Amestec zaharul fara graba. Este abia cinci fara douazeci. Daca mai stau un sfert de ora sau chiar douazeci de minute la cafea, mai ramane doar doua ore pana la check-in.
Masa din fata mea ramane libera. Cafeaua s-a racit in ceasca pe jumatate goala. Cinci fara zece. Mai pot fuma o tigara si atunci va fi ora cinci. Sau sa mananc niste bsicuiti din pachetul din buzunar. Ma hotarasc pentru tigara, in ideea ca rontatul biscuitilor o sa imi mai umple putin timp cand ma intorc la bagajele langa care Traian sta nemiscat.

Un tip tanar, imbracat in negru, se apropie de masa mea clatinandu-se. Sub sapca indesata pe cap se vede un par rosu, sarmos. Imi cere un foc intr-o engleza stalcita. Ii intind bricheta spuandu-i «Pajalusta», iar el mi-o inapoiaza dupa ce isi aprinde cu greutate tigara si-mi multumeste tot in engleza. Se intoarce la bar si apoi vine din nou la masa mea, dar privirea mea rece pare sa-l opreasca la cealalta masa. Sa te feresti de omul rosu este un sfat din povesti pentru copii de care imi aduc aminte si ma amuz de unul singur, privindu-l pe roscovan, care soarbe din paharul in care cred ca este vodca, in timp ce ochii par sa-i prinda brusc viata si sa studieze pe furis in toate partile, cu o rotire de antena radar. Ceva imi spune ca nu este deloc atat de beat pe care vrea sa para si ma intreb daca nu cumva este un element strecurat de "colegi".
Blonda cu pantaloni mulati apare si ea agale. Roscovanul o urmareste din priviri cum se apropie de bar, si apoi se intoarce catre mine si-mi face cu ochiul. Ma prefac absent, dar in sinea mea ma intreb daca cei doi au vreo legatura cu noua scena pe care o simt ca se pune la cale. N-am chef de inca o "reprezentatie", asa ca dau sa ma ridic si sa ma intorc la bagaje. Roscovanul vine sa-mi ofere o tigara si ma intreba daca sunt american. Nu sunt american, ii raspund. Cred ca stii prea bine ca nu sunt american, fratioare, continui eu in gand. Roscovanul insista cu pachetul intins si ii arat ca am si eu tigari. Dar ce sunt, insista el prinzandu-ma prietenos de brat.
-Ia rumun! Sunt roman, in raspund osciland undeva intre iritare si amuzament fata de eforturile pe care roscovanul le face ca sa joace rolul de betiv.
Sprancenele roscovanului se arcuiesc deaupra ochilor spalaciti ca si cum ar fi castigat la loterie :
-Ti rumun? Ia Roman! Vot kak interezna ! Esti roman? Pe mine ma chema Roman ! Ia te uita ce interesant!
Mda, se putea si mai bine, dar este si asta un efort de a lega o conversatie. Sunt deja curios care este ideea, sau daca este vreo idee in spatele efortului roscovanului de a ma tine la povesti. Roscovanul imi face semn sa astept si se duce la bar, de unde se intoarce cu doua paharele de votca.
-Trebuie sa sarbatorim, imi spune cu emfaza teatrala in engleza lui bolovanoasa. Bem o vodca pentru ca tu esti roman si pe mine ma chema Roman. Tu esti prietenul meu!
Ezit dar pana la urma ma gandesc ca n-am ce pierde daca ii fac micul joc. Ciocnim si vad ca nu da peste cap paharul, cum este obcieul, asa ca nu ma grabesc nici eu. Simt cum bautura ma arde pe gat si apoi ma incalzeste. Poate asta o sa ma faca sa dorm. Roman roscovanul bate campii despre cat este de incantat ca m-a intalnit si ca este convins ca sunt un om foarte bun, deosebit. Ma uit la ceas si vad ca este deja cinci si zece. Timpul trece dintr-o data mult mai repede. Asta este un lucru bun. Mai stau vreo zece minute cu Roman si apoi ma duc si eu, imi spun, sorbind vodca. Ei, asta chiar ar putea sa ma doarma, daca nu inainte de ceck-in, cu siguranta dupa ce ma sui in avion.
-Si cum te cheama ? continua Roman.
-Walter, ii raspund.
-Walter ?! Asta nu este un nume romanesc, face el privindu-ma cu capul dat pe spate, tinadu-se cu o mana de masa si celalta de cozorocul sepcii.
-Nu, nu este, dar sunt roman. Pana ala urma asta conteaza, nu ? Sau nu mai pot fi pritenul tau ? intreb ironic.
-Ba da, ba da, esti prietenul meu. Ia o tigara ! se grabeste el sa devina cat mai amabil.
Iau o tigara din pachetul lui si vad ca blonda cu pantaloni mulati se apropie de masa si ii cere suav o tigara lui Roman, care o serveste ceremonios si ii ofera bricheta mea. Interesant ! Sa fie oare in echipa?
-Poti sta la masa cu noi, daca vrei , ii spun eu.
Blonda imi multumeste intr-o engleza perfecta si amanuntul mi se pare foarte curios.
-De unde esti?
-Sunt rusoaica dar locuiesc in America, la Portland. Sunt studenta acolo.
-Aha ! Si ce citesti, arat eu spre cartea de pe masa cealalta ?
-Fratii Karamazov.
-N-am citit. E de Dostoievski, nu?
-Aaaa, uite ca romanul cunoaste literatura rusa! face Roman. Bravo! Stiam eu ca esti un tip de treaba!
-Dar n-am citit Dostoievski, adaug eu.
-Nu-i nimic, face el ridicand paharul. Noroc !
-Noroc ! ii raspund si ciocnim.
Roman o intreaba ceva pe fata, care ii raspunde in ruseste. Cat timp discuta imi termin tigara si dau sa ma ridic.
-Nu, nu, nu! se agita roscovanul ! Mai stai ! Te grabesti ?
Imi privesc ceasul. E abia cinci si jumatate.
-Nu foarte tare, ii raspund.
-Atunci mai stai.
De fapt, timpul trece mai usor, chiar daca nu e cea mai grozava conversatie si Roman continua sa ma intrige prin faptul ca se poarta exagerat, desi eu consider in continuare ca nu este atat de beat pe cat vrea sa para. Ma ridic de la masa si ii fac semn sa nu se impacienteze. Ma duc la bar si comand trei portii de rom. Ma intorc cu ele la masa si spun :
-Din partea mea !
Roman si blonda isi iau paharele si ciocnim. Va ca blonda se decurca binisor cu romul si nu se stramba deloc.
Traian apare dinspre locul de asteptare, care este la vreo 20 de metri. Vad ca ezita si ii fac semn sa se apropie.
-Ce faci ? Hai incoace ?
-Tu ce faci ?! imi replica el pe un ton agasat. Te-ai apucat de baut cu astia ?
-E vreo problema ? Stai cu noi !
-Si cu bagajele ce fac ?
-Le putem aduce aici.
Roman se balanseaza brusc si picioarele i se ridica in aer, in timp ce cade de pe scaun. Blonda incearca sa-l prinda de mana, fara succes. Traian imi spune foarte nervos:
-Uita-te la asta ! Beat mort ! Si tu te-ai imbatat !
M-am pilit un pic, dar nu cred ca m-am imbatat si replica lui Traian ma enerveaza. Nu-nteleg de ce se agita asa.
-Uita-te la tine, continua el ! Esti beat !
-Nu sunt beat ! ii raspund, incercand sa-l pescuiesc pe Roman. Te-am intrebat daca nu vrei ceva. Vin imediat, care-i problema ?
-Dunte-n pula mea ca esti mort de beat ! imi arunca el foarte furios si pleaca. Injuratura mi se pare extrem de deplasata si din nou tensinea dintre noi, amortita in ultimele zile, revine la suprafata, mult mai rapid decat se ridica Roman de sub masa. Il asezam pe scaun, eu de o parte si blonda de cealalta.
-Sint bine, mormaie Roman.
-Ei bine, eu ma duc, face blonda golindu-si paharul. Multumesc pentru bautura si drum bun !
-Cu placere ! raspund. Drum bun !
Roman o urmareste cu o privire incetosata si apoi da din mana, ca pentru un lucru fara importanta.
-Merge in America… Si eu vreau sa merg in America. Nu-mi place Rusia ! Fuck Russia ! adauga el.
-Fuck Russia ! repeta strigand.
Deja situatia este neplacuta. Oamenii din jur ne privesc si incerc sa-l potolesc.
-Asculta, Roman, daca tie nu-ti place tara ta, cu-i vrei sa-i placa? Potoleste-te !
Ma ridic de la masa si Roman se repede sa ma imbratiseze. Din instinct sunt atent la buzunarul in care am portofelul. Este inchis cu fermoarul. Incerc sa ma desprin din imbratisarea interminabila.
-Trebuie sa plec, ii spun.
-Nu pleca ! te rog, nu pleca ! Esti un om bun !
-Uite ce-i: mai fumez o tigara cu tine si dupa ia am plecat, OK ?
-OK, bolborosete el mai potolit.
Imi aprind tigara in timp ce roscovanul continua sa repete ca vrea sa merga in America. La un moent dat se opreste si-si aprinde o tigara. Se pare ca situatia s-a calmat. Roman fumeaza si tace. Episodul mi se pare extrem de absurd. Sunt surprins de aparitia unui politist intre doua varste, care se opreste langa Roman si-i spune ceva. Roman sare brusc in picioare si-si ridica mainile. Acum nu mai pare beat deloc. Politistul il perchezitioneaza, pipaindu-i haina si bzunarele, dupa care Roman dispare brusc. Omul ma priveste incruntat si ridic pe jumatate mainile, incercand sa-i arat ca sunt inofensiv. Instinctiv, mi-e teama.
Politistul imi face semn sa las mainile in jos si ma intreaba unde-mi sunt bagajele. Ii arat cu mana directia si imi face semn din cap s-o iau intr-acolo. Ma ridic si pornesc, cu el mergand in spatele meu. N-am facut nimic rau si ma simt cumva agresat de politistul care ma trateaza ca pe un infractor. Ridic bratele, nervos, vrand sa-i arat inca o data ca n-am nici o intentie agresiva. Omul imi impinge mainile in jos, in timp ce lumea din sala ma priveste cu teama. Situatia mi se pare incredibila. Ce nu-i in regula cu oamenii astia ? Ce-i cu toata aiureala asta?
Ajung langa bancheta si ma opresc nedumerit. Rucsacul meu sta sprinjinit unde l-am lasat, dar Traian a disparut. Ma uit in jur si nu-l vad nicaieri. O ameteala neasteptata ma cuprinde si ma intreb cum de este posibil ca Traian sa fi plecat fara sa imi spuna. Pana la urma eu am platit biletele de avion, macar sa-mi fi spus ca pleaca daca n-avea chef sa ma astepte. Ma uit in jur si fac cativa pasi, cu tamplele pulsandu-mi dureros si sangele vajaindu-mi in cap, cautandu-l in continuare prin sala. Politistul se tine scai in urma mea si realizez ca ne invartim in jurul banchetei cu toata lumea holbandu-se la noi. Ma opresc si ma aplec sa-mi iau rucsacul. Ridic privirea catre politist si-i fac semn cu palmele ridicate ca totul este in regula si ca vreau sa plec. Omul asteapta sa-mi iau bagajul. Nu reusesc sa-mi pun rucsacul pe umar cu breteua, pentru ca este prea greu. Il ridic pe bancheta si apoi il iau ca pe balot pe umar si pornesc catre check-in. Trec de bariera metalica si imi dau sema ca am uitat sacosa de plastic cu suveniruri pentru prieteni. Dau sa las jos rucsacul, care imi aluneca si imi cade la picioare. Ma intorc spre politistul care a ramas langa bancheta, iau sacosa si cand incerc sa-mi ridic rucsacul aud o voce rastita langa mine :
-Sto eta ? Ce-i asta ?
Un deget arata amenintator spre ruscsac si-mi ridic privirea de-a lungul mainii pana intalnesc chipul incruntat al unui alt politist, care ma fulgera din priviri. Intrebarea mi se pare culmea absurdului, ca intreaga situatie creata in ultimele zece minute.
-Sto eta ? Sto eta ? repeta politistul mai rastit.
La ce se refera ? La rucsac ? Pai este un rucsac, nu vede ? E rucsacul meu.
-O bomba, ma trezesc ca raspun acru, ridicand din umeri.
-Si ce faci cu ea ? intreaba politistul, de data asta in engleza.
Dialogul este evident absurd, asa ca urmatoarea replica imi vine reflex :
-Nimic. O duc acasa.E vreo problema ?
Ma indrept de mijloc, cu sacosa intr-o mana si cu rucsasul sprinjit de picior. Astept sa vad ca omul ma lasa in pace. Ma priveste in continuare incruntat, in timp ce tacerea devine din ce in ce mai apasatoare. Ar fi cazul sa apara cineva din echipa de filmare si sa-mi spuna ca este o gluma. Ar fi cazul sa incheiem odata cu povestile astea prostesti.
-Vreti sa verficati? spun incercand sa fiu calm si aratand spre rucsac. Imi dau seama ca dialogul ramane in continuare intr-o zona absurda. Dintr-o data simt o senzatie de gol intunecos care ma absoarbe, desi fizic sunt in picioare si privirea imi penduleaza intre primul politist, al doilea, ruscsac si banda de bagaje. Un fior rece mi se scurge in jos pe sira spinarii.
Arat cu mana spre banda pe care se pun bagajele pentru control:
-Check-in ? Pot sa plec la check-in ?
Politistul sta putin pe ganduri si pare sa se destinda. Imi face un semn aproape amabil sa ma indrept spre un panou de plexiglas aflat la mai putin de doi metri. Oare isi stapaneste rasul sau mi se pare mie?
-Asteptati acolo !
Pornesc automat si ma opresc in spatele panoului. Acum ar fi intr-adevar momentul sa iasa la vedere echipa cu camera ascunsa. Tensiunea nu putea ajunge mai ridicata de atat. Zgomotele din jur incep sa se auda infundat si imaginea se incetoseaza pana cand raman doar manuchiuri de lumini si umbre, in timp ce ma sprijin cu mainile de panou ca sa ma pot tine in picoare. A naibii farsa, ruseasca pana la capat!

(Continuarea povestii este in romanul non-fictional TOTUL E BINE CAND SE TERMINA PROST, gasiti link-ul in lista mea de bloguri. Lectura placuta! Walter

K 89 - Sheremetievo

Deschid ochii si vad ca de pe bancheta din fata o fata blonda cu ochelari ma priveste tinta. Ma simt incomodat de fixitatea privirii si de pozitia ei indecenta. Sta cu picioarele sprijinite pe bancheta, cu genunchii ridicati spre piept, usor departati, expunandu-si fundul si triunghiul sexului reliefat de pantalonii mulati si ma priveste pe deasupra unei carti, cu o mana pe dupa cap. Are o figura relativ banala, dar daca n-ar avea haine, atitudinea ar parea desprinsa dintr-o revista pentru adulti cu pretentii artsitice nereusite. Imi trag gluga hanoracului mai adanc peste fata, dupa ce o privire scurta pe ceasul de la mana imi arata ca este aproape patru dimineata. Inca trei ore pana la check-in. La un moment dat am fost cat pe ce sa adorm, dar un grup de tineri s-a inghesuit pe locurile libere si tipul de langa mine s-a ciocnit de picoarele mele, parca intentionat, desi era suficient loc. Nu numai ca nu s-a scuzat, dar m-a si privit cu un ranjet pe care mi-ar fi placut sa il sterg de pe fata cu un pumn. Tricoul fluorescent, mulat pe pieptul plat si ingust cu un imprimeu care spunea « FOR GET ME NOT… » si degetul mic ridicat pe doza de suc pe care o tinea cu afectare mi-au starnit brusc reflexele homofobe de pe vapor. Dupa vreo jumatate de ora au plecat si conversatia galagioasa a fost indeajuns cat sa-mi alunge somnul. As da orice pentru zece minute de somn. Zece minute de somn ar fi pur si simplu extraordinare.
Aud agitatia unei noi sosiri. Un grup de copii asiatici, imbracati in costume sportive iau cu asalt o bancheta din apropiere, sub conducerea a doi barbati in costume negre. Probabil o delegatie sportiva sau ceva de genul asta. Dupa ce-si lasa jos bagajele, incep un sir de exercitii pentru dezmortirea bratelor si picioarelor la comanda unuia dintre supraveghetori, dupa care se aseaza ca un stol de vrabii pe bancheta si incep sa-si desfac pachetele cu mancare si isi paseaza ciripind sticle cu apa. Traian sta nemiscat, cu sapca trasa pe ochi. Nu cred ca doarme nici el. Ochelarista blonda isi schimba pozitia picoarelor, incrucisandu-le cu o lentoare de Basic Instinct si apoi isi coboara privirea absenta pe carte. Ma ridic pe jumatate amortit. Traian deschide ochii fara sa zica nimic, apoi isi reia pozitia de somnolenta.
-Vrei ceva de baut? Suc ? O bere ? il intreb.
Mormaie ca nu. Pornesc spre barul din apropiere si cer o bere la cutie si un pachet de biscuiti. In afara de o ciocolata, n-am mai mancat nimic de cand am coborat din avion. Ma intorc la locul meu si desfac berea. Nu-i simt gustul, ci doar ca ceva imi aluneca pe gat in jos. Poate un pic de alcool ma va molesi cat sa adorm, fie si numai pentru cateva minute. Termin cu greu berea si simt ca incepe sa functioneze, adica sa creeze o vaga stare de somnolenta, dar nu suficienta. Ma ridic din nou si pornesc spre celalalt capat al salii aeroprtului, spre zona de fumat. De undeva apare si tipul cu jacheta gri. Femeia intre doua varste imbracata in albastru deschis din cap pana in picoare, care a sarit ca la comanda cand am trecut pe langa ea, ajunge in scurta vreme langa una din scrumierele cu picior pline ochi si isi aprinde o tigara chiar langa mine, privind in alta parte. Tipul cu jacheta gri sta langa cealalta scrumiera si inspira fumul mecanic, cu o viteza de concurs. Imi sting tigara si femeia in albastru face la fel si apoi pleaca. Raman pe loc. Barbatul cu jacheta gri isi striveste chistocul sarguincios si porneste agale inainte. Stau pe loc si il privesc cum ezita langa un stand de ziare, la cativa metri mai in fata. Imi mai aprind o tigara, in timp ce omul cerceteaza ziarele cu un interes subit.
Termin tigara si pornesc spre locul in care mi-am lasat bagajele. Ma opresc si mai iau o bere. Blonda a disparut, dar bagajul ei, un rucsac rosu, este tot acolo, ca si cartea lasata pe bancheta. Apare pe cand termin a doua bere. In ciuda asteptarilor, cea de a doua bere nu are efect somnifer, ci doar diuretic. Ma ridic sa arunc doza la cosul de gunoi si apoi ma duc spre toalete. Astept sa se elibereze un loc si dupa ce scap de surplusul de bere ma spal indelung pe maini si pe fata.
Merg spre bnancheta cu miscari automate. Sala s-a mai golit un pic. Un cuplu destul de tanar isi aseaza bagajele pe bancheta din drepta si il aseaza baiatului de vreo zece ani care ii insoteste, pe jumatate adormit, sa se intinda pentru somn. Baiatul tremura si tatal desface un ziar si il acopera cu foile. Scena ma surprinde si continui sa privesc tinta cum baiatul tremura sub ziare. N-am mai vazut asa ceva decat in filme. Se vede ca baiatul este foarte obosit si probabil de aceea ii este si frig. Dupa vreo cinci minute ma ridic, imi scot hanoracul si ma apropii de copil. Le cer permisunea parintilor sa-l invelesc cu jacheta mea. Ma privesc uimiti si tatal face un semn ezitant de aprobare. Dau ziarele la o parte si il invelesc pe baiat, care geme usor. Ma intorc la bagaje si imi scot o alta bluza, pentru ca si mie mi-e frig doar in camasa. In scurta vreme, dupa un dialog cu voce joasa, mama copilului dechide o valiza si scoate ceva de imbracat, cu care il acopera si apoi vine sa-mi inapoieze hanoracul. Imi iau hanoracul in timp ce in minte imi vine expresia « covered by newspares », in sensul de subiect relatat sau dezbatut de presa si ma gandesc din nou la conferinta de presa care ar trebui sa fie maine seara, cand ajungem la Cluj, in timp ce minutele se dilata si se scurg din ce in ce mai incet, ca si cum timpul ar sta sa se opreasca in loc.

K 88 - Zborul spre Moscova

Privesc prin hublou si nu vad decat o patura compacta de nori albi, pe care soarele ce straluceste cu putere ii face sa reflecte lumina. Inchid ochii si simt un fior de satisfactie ca in sfarsit ne indreptam spre casa. Inca sunt agitat si nu reusec sa stau prea mult cu ochii inchisi. Imi privesc ceasul de la mana si rememorez episodul straniu din autubozul care ne-a transportat de la cladirea aeroprtului la avion, cand privirea mi-a alunecat pe ceasul de la mana asiaticului de langa mine. Stiu ca aproape am tresarit cand l-am auzit soptind « piervii ». M-am gandit instantaneu la sloganul companiei MTS, ale carei servici le-am folosit pe drum si la cum ii spusesem lui Traian ca ar fi trebuit sa ne fotografiem lanaga unul dintre panourile lor publcitare, pentru ca si noi suntem « piervii », primii care am ajuns la Vladivostok in conditii atat de neobisnuite. Cum de a soptit tocamai cuvantul asta ? Un nou semnal din partea echipei nevazute ? Mi se confirma inca o data ca nu suntem singuri si ca cineva ne ajuta in continuare, la finalul calatorii care ne-a facut sa devenim primii romani care au ajuns la Vladivostok cu o rabla? Inchid din nou ochii, incercand sa-mi controlez agitatia. Ar fi extraodrnar daca as putea atipu un pic, fie si pentru cateva minute.
Am sperat sa vad la un moment dat Baikalul de sus, din avion, dar fie n-am aproximat bine momentul, fie nu l-am vazut din cauza norilor. Statul in scaun este si mai obositor dupa somnul insuficient de azi noapte si oboseala cronica adunata intr-o luna de calatorie. Cele trei nopti la Vladivostok au fost doar un paleativ pentru starea de epuizare fizica si psihica. Stiam ca cel mai greu trec ultimele ore ale drumului si zborul mai dureaza inca vreo 6 ore. Am vazut deja un film, « Piratii din Caraibe » si acum urmaresc o comedie clasica ruseasca de prin anii ’70. Imi aduca minte vag de actorul principal, pentru ca l-am mai vazut in filme rusesti difuzate in Romania. Filmul nu are traducere in engleza, asa ca il inteleg pe ghicite. Pentru moment, chiar daca ma dor toti muschii, starea de liniste din avion, cu pasagerii care motatie pe locurile lor ma relaxeaza, chiar daca insuficient. Continua sa ma intrige comportamentul bizar al stewardului care serveste in zona noastra, si care ma priveste oarecum speriat si nu pot sa inteleg de ce. Cred ca in afara de ochii infundati in cap de nesomn arat normal. N-am comentat nimic, n-am cerut nimic special. E posibil sa fi fost prevenit ca sunt un calator « mai aparte » ? Oricum as lua-o omul nu se poarta normal. Sa fie oare nou in meserie ? Nu pot spune ce, dar ceva nu este in regula cu el.
Ma stradui sa inteleg filmul, impingand undeva in spate grija celor 18 ore asteptare pana la zborul spre Budapesta pe care le avem de indurat dupa ce ajungem la Moscova. Comedia se bazeaza pe o confuzie si pe faptul ca eroului principal i se astrecoara niste diamante care trebuie scoase din tara cu ocazia calatoriei de vacanta pe care o face in strainatate. Ceea ce ma amuza este ca am regasit o scenea in care eroul, ca sa scape de eventualele consecinte, declara gangsterilor ca va uita tot si nu va spune nimic nimanui. Cam asa m-am simtit eu in seara in care mi-am dat sema ca sunt urmarit si ma gandeam ca n-o sa suflu o vorba nimanui, numai sa fiu lasat in pace. Pana la urma, repertoriul emotiilor predispune la stereotipuri. Apoi, mai recunosc o fraza, se pare celebra, pe care am auzit-o de la unul din baietii din gasca de la Baikal, cu care am stat la bere pe malul lacului. «Russo turisto, publico moralia » declara ritos intr-o italieneasca de balta personajul cand este acostat de o prostituata. Aproximativ o declaratie ca este turist rus si morala publica nu-i ingaduie sa accepte invitatia, replica ce a devenit o gluma cand cineva refuza o invitatie pe motiv ca nu se cade.
Dupa ce se termina si cel de al doilea film, oricat ma stradui sa dorm, nu reusesc. Poate ca o sa motai in aeroport la Moscova. Nici calatoria de intoarcere nu este usoara : noua ore de zbor, optsprezece de asteptare, inca trei ore de zbor si sase de calatorie cu microbuzul.
Timpul de zbor trece extrem de greu si a doua masa servita de la plecare il mai fragmenteaza putin. Cer un suc de rosii pe cere stewrduul mi-l sreveste cu aceeasi privire piezisa si tematoare si ii studiez pe cei doi barbati din randul alturat, care daca n-ar calatori cu o fetita de vreo 6-7 ani, as fi jurat ca sunt insarcinati sa ma supravegheze. Cand ne-am imbarcat la Vladivostok am studiat figurile celor care urcau in avion, apasat de senzatia ca supravegherea mea continua. Apoi mi-am dat seama ca oricum nu pot schimba cu nimic situatia si am incercat sa ma gandesc la altceva. De pilda daca voi reusi sa organizez o conferinta de presa in timp util la intoarcerea in tara si daca vom ajunge la stirile de seara. Avand in vedere ca ajungem sambata si in week-end nu se intampla mare lucru, am avea mari sanse sa intram si la stirile de seara si poate sa aparem in tot cursul zilei de duminica. Abia astept sa ma vad acasa. Cred ca doar atunci voi resimti cu adevarat multumirea fata de reusita noastra. Si apoi sa plec in vacanta in Grecia, ca sa-mi incarc bateriilele pentru productia filmului. Acum imi dau sema ca am procedat cat se putea de anapoda, pentru ca in loc sa ma odihnesc macar vreo doua saptamani inainte de inceperea expeditiei si sa nu fac nimic, atunci am alergat si mai mult. Asa ca celelate luni de stres au fost incununate cu un efort si mai mare, dupa care a urmat calatoria asta incredibila, cu somn tot mai putin si griji constante.
Ceasul arata noua si jumatate seara, dar la Moscova, din cauza diferentei de fus orar este abia unu si jumatate. In mai putin de ora vom ateriza pe Seremietivo 1 dupa care trebuie sa ne facem transferul pe Seremetievo 2, care este aeroportul pentru zboruri internationale. Aprope ca as adormi, dar organsimul meu este in continuare bulversat de lumina puternica a amiezii. Creierul functioneaza ca si cum ar fi seara, pentru ochi este miezul zilei. Din pacate, sunt prea sensibil la schimbarile de fus orar si ma adaptez greu. In schimb reactionez la lumina; mi-e somn cand este intuneric si ma trezesc imediat ce se face lumina. In fine, ora sa treaca si orele astea cumva si voi avea si timp de odihna.
Aplauzele pasagerilor marcheaza sfarsitul aterizarii, destul de abrupte. Astept ca avionul sa termine rulajul pe pista si sa inceapa debarcarea. Am nevoie de toaleta si sa fumez o tigara cat se poate de urgent.
Trebuie sa mai astept cu fumatul pana ne ridicam bagajele, ceea ce face asteptarea si mai lunga. In sfarsit, iesim din aeroprt si caut peronul unde este autobzul pentru transfer. Incarcam bagajele si cobor pe trotuar, grabindu-ma sa profit de minutele pana la plecarea catre Seremetievo 2. Trag cu sete din tigara, in timp ce remarc ca sunt urmarit de un barbat scund cu jacheta gri si un vag inceput de chelie.
In jumatate de ora ajungem si la terminalul international. Sunt complet cheaun de cap. Pentru organismul meu este aproape miezul noptii, dar ceasul ara doar 5 dupa amiaza. O senzatie de sfarsela neclara mi se scurge prin corp si un gust de cenusa imi staruie in gura. Recunosc simptomele epuizarii extreme si a lipsei de somn. Intram in aeroport si caut o zona de asteptare. Gasesc zona de asteptare, spre care mai multe persoane se inghesuie simultan intr-una din migratiile periodice din aeroport si reusesc sa prind si eu un loc liber. Imi sprijin bagajul de marginea banchetei de plastic rosu si inchid ochii, convins ca n-am nici o sansa sa dorm in pozitia asta si cu galagia din jur. Oricata apa as bea, senzatia de uscaciune din gura si din gat nu dispare. Nu pot sa-mi dau seama nici daca mi-e foame. Mi-e somn dar stiu ca nu pot adormi. Nervii imi sunt intinsi ca pe role. Trebuie sa rezist pana la check-in-ul de maine dimineata sau de fapt se de maine seara, dupa cum il resimte organismul meu complet dereglat.